Lumea prin ochii unui prezentator
Odata ajuns in sala, incepi sa ai emotii, incep sa iti apara intrebari si sa ai framantari. Prezentarea e acolo, vei vorbi liber, dar oare vei reusi sa faci interesat un intreg public? Ce va fi daca se vor plictisi? Si daca nu vei sti sa raspunzi la intrebari? Si daca va dura mai putin decat ar trebui? Vor intelege ceva din prezentare? Li se va parea utila?
Uneori simti ca ai vrea sa fugi de acolo, sa nu iti mai pese de nimic pentru ca ti se pare ca tot ce ai facut nu are nici o valoare, dar pe de alta parte ai vrea sa incepi si sa termini cat mai repede, sa sti ca poti pleca in sfarsit.
Timpul trece, lumea incepe sa apara, se aduna tot mai multi, iar tu incerci sa ii studiezi pe toti si sa identifici care dintre ei cu ce se ocupa, incerci sa ii cunosti mai bine. Iti vezi colegii de facultate, colegii actuali, cunoscutii…
Sala s-a umplut, se fac prezentarile, e clar ca e ultimul moment de respiro. Trebuie sa iti controlezi comportamentul. Fata si mimica le controlezi destul de bine, doar vocea mai are cate o scapare. Iti spui in minte o s-o fac si pe asta si incepi.
Toata lumea e cu ochii la tine, parca asteapta ceva atat de interesant incat te intrebi daca va fi suficient ce le vei spune. Odata ce ai inceput e mult mai simplu, incerci sa ii vezi pe toti cu privirea, sa ai o atentie sporita la orice se intampla si sa gestionezi discutia asa cum ti-ai planificat-o.
Nu e nimic ce nu poti observa, orice privire, orice soapta o vezi imediat si incerci sa o acoperi sau sa te gandesti ce anume a creat situatia respectiva. In momentul in care te apropii de final, nu ai mai vrea sa termini, iti dai seama ca e atat de lejera intreaga prezentare incat iti pare rau ca se va sfarsi in curand. Lungesti de timp cat poti, zici glume, nu te mai controlezi, in sfarsit poti fi tu, si culmea, lumea te aclama.
Nu vrei ca prezentarea ta sa fie una oarecare, vrei ca lumea sa isi aminteasca de ea si realizezi ca a fost altfel. Faptul ca nu s-au folosit cartonase si totusi a fost interactiva te face sa fi multumit. Realizezi ca ti-ai facut probleme pentru nimic si cu nerabdare te gandesti la ce va urma.
Va sfatuiesc pe toti sa incercati. Niciodata nu vei sti daca esti bun la ceva pana nu incerci si niciodata nu poti trai acele emotii fara sa treci prin asta. A fost un moment asa de interesant si realizezi ca e prima oara cand ai avut un public asa numeros. Nu uitati, nu puteti sa spuneti ca nu va place ceva, pana nu incercati!
de Daniela Butoi
