Autumn Camp 6-8.Sept.2013 – Tabara de Testare Cluj

Tabara de Testare > 6-8 septembrie 2013 > Muntele Baisoara, Romania
#TdTCamp #TabaraDeTestare #TdTCluj #TdT #SoftwareTestingCamp

Cand am sarbatorit un an de meetup-uri la Cluj, am scris o poezie:

A year has passed, can’t say ‘gone by’.
We’ve learned, we’ve changed, stayed side by side.
Through sunny days and winter snow
We fought for our right to grow.
QA, software, gadgets, we like,
Made Cluj & Silicon Valley alike.

Si am facut o promisiune de a organiza o adevarata tabara de testare.
Am vrut sa fie o surpriza pentru toata lumea si prin angajamentul public sa nu mai avem cale de-ntoarcere.
Eniko Csokasi m-a sunat intr-o seara si printre ideile pentru tortul aniversar mi-a pus si intrebarea: ‘Iuliana, organizam tabara de testare?’
Si uite asa a inceput totul.

Unde-s doi puterea creste?  Unde-s cinci totu-nfloreste!

TdTCamp@Cluj

It’s time for a real Testing camp!

Impreuna cu Ru Cindrea, Oana Casapu si Alex Rotaru am muncit pentru acest eveniment.

Cred ca am avut toti concedii foarte interesante anul acesta; care mai de care cautand o unda de semnal pentru inca un telefon, inca un e-mail 🙂

 

MacBook @ the country side

Vacation time is study time

Am descoperit ce bine se incadreaza in peisajul de la tara un MacBook si ca poate imparti aceeasi masa cu un Android.

Viata la tara … cu Xcode si Instruments
I’d do it again!

Multumesc Oana si Alex pentru MacBook!

Ru a venit din Finlanda nu doar la atelierul din 6-8 septembrie, ci si la unele intalniri organizatorice.

In the end, we’ve all mixed business with pleasure (i.e. holiday time)

Participantii au fost si ei ingaduitori si rabdatori si le multumesc din nou pentru cooperare, rabdare si atitudinea pozitiva!

Si acum, cateva cuvinte despre cum a fost in tabara:

A fost un weekend foarte frumos! O noua confirmare a faptului ca impreuna putem realiza mai usor ceea ce ne propunem, un anume scop comun, chiar daca are mai multe nuante.

Startul in forta cu setup-ul a fost un energizant super. Atatea cabluri, laptop-uri, Mac-uri, miniMac-uri, parole, conturi, intrebari si solutii (plus un meci de fotbal) pe mp ne-a mobilizat si incantat.

Munca in echipa a fost atat de naturala! Din curiozitate sau din placerea de a ajuta.
Fiecare succes elibera o parere care se transforma in solutie pentru altcineva.
Fiind atatea device-uri, unele detalii trebuiau adaptate. Astfel, am intrevazut deja ce dimensiune are mobile testing (&development) pentru ca mai tarziu sa aflam si de Android fragmentation.

Cu ajutorul lui Ru Cindrea, am scris si teste pentru Android si am aflat de bug-uri interesante in legatura cu detalii carora le acordam o prioritate scazuta incat uneori uitam de ele complet. Oare cate astfel de detalii am putea descoperi in ceea ce facem zi de zi? Ce ni se pare ceva atat de banal incat sa poata fi trecut cu vederea?

Eniko Csokasi ne-a provocat sa invatam cum putem lucra cu Instruments si script-uri JavaScript pentru iOS si ce presupune development-ul pentru produse Apple.

Ne-am prins urechile in modificarea testelor pentru iOS, dar asta nu ne-a facut decat sa comunicam si mai mult.
Si daca nu au fost intrebari de la unii, au fost de la altii si mereu aparea cel putin o provocare din vecini.

Am descoperit si Firefox OS prin intermediul lui Ioana Chiorean si Florin Strugariu.
Informatiile despre comunitatea si proiectele Mozilla au oferit baza unor posibile oportunitati de dezvoltare pentru noi intr-un cadru international.

Am invatat si ne-am reamintit o abordare pentru crearea unui test strategy.
Pentru implementare am folosit principiul Mind Maps si tool-ul XMind. Si am descoperit cat potential are aceasta abordare si pentru proiecte inafara testarii software.

Oana Casapu ne-a fotografiat in ipostazele noastre creative si a fost coordonatorul administrativ ceea ce a insemnat enorm pentru desfasurarea activitatilor noastre ‘testaresti’. Ne-a provocat la debriefing, un exercitiu foarte util, doar ca mie nu imi place sa il fac ‘live’. (Tocmai de aceia e un exercitiu bun pentru mine? 🙂 )

Alex Rotaru a avut, ca de obicei, o prezenta foarte energica, cu intrebari si alternative si voie buna.
Ajuns devreme la locul evenimentului s-a si ‘luptat’ cu amenajarea salii.
Ajunsi mai repede la fata locului au fost si Ru (venita tocmai din Finlanda pentru aceste workshop-uri), Costin Ion si Marius Ioana (veniti tocmai din Bucuresti) care i-au dat o mana de ajutor lui Alex.

Am primit toti tricouri ‘Tabara de Testare’ cu sprijinul Altom Consulting. Eu cu siguranta am sa il port si cu alte ocazii.

Sper sa ii revad pe participantii din aceasta tabara si la alte evenimente #TdT organizate de @Tabara de Testare. M-am bucurat sa cunosc alti testeri din Cluj si Bucuresti si sa descopar oameni cu diverse interese si idei. As putea spune si din Iasi, dar Simina Rendler tocmai s-a mutat la Cluj 🙂

Ne-am tinut cuvantul si am facut si sport dimineata de la 7:30.

Sambata dimineata am alergat aproximativ 3.5km, iar duminica am avut un antrenament variat pe terenul de sport al pensiunii.
Setul de activitati sportive propuse de Eniko ne-a cam lucrat toti muschii.
Ma bucur ca am facut aceasta activitate, deci se poate si ce-ar fi sa ne continuam diminetile asa? (chiar daca nu impreuna:)

Weekend-ul a fost foarte incarcat, nu prea a fost timp de relaxare, dar tot ne-am gasit energia sa si petrecem sambata noaptea.
Eu n-am mai dansat de foarte mult timp, asa ca a fost super!
Ada Coste m-a invatat o noua miscare de dans – trebuie s-o mai exersez.

Jocul de biliard este cam solicitant cand de abia putem distinge culorile bilelor… We need a re-match, Dorel Natea! 🙂

Sper ca in viitor sa fiu si mai cooperanta, mai relaxata, mai pozitiva si mai vorbareata la debriefing, sa ascult mai mult si sa ii cunosc pe ceilalti mai bine.

Cu drag,

.Iuliana Silvasan

Cateva poze:

Setup - how it's done @ Tabara de Testare

Setup – how it’s done!
Tabara de Testare Cluj > Autumn Camp > 6-8.sept.2013

Work in Progress @ Tabara de Testare

Work in Progress @ Tabara de Testare Cluj > Autumn Camp > 6-8.sept.2013

Setup = How it's done

Setup – how it’s done @ Tabara de Testare – Autumn Camp > 6-8.sept.2013

Networking @ Tabara de Testare

Networking @ Tabara de Testare Cluj – Autumn Camp > 6-8.sept.2013

Team Spirit

The team @ Tabara de Testare Cluj – Autumn Camp 6-8.sept.2013
(photo by Denis Rendler)

Povestiri de prin laboratoare

Închipuiți-vă un coridor lung, slab luminat și cu un miros de cărți și de vechi – de-o parte și alta, laboratoare… uite unul de cercetare a fungilor?! Focus! Nu dorim să ne extindem cunoștințe de biologie acum, ci pe cele de security mobile testing. Mai facem câțiva pași… Ca soundtrack, auzim, firesc, coloana sonoră cu finalul din Dexter Laboratory… destul de justificat de altfel, dată fiind amenințarea de Boom! BSoD! primită de la content owner cu o zi înainte. Ne amintim și indicațiile prețioase de pe Meetup: treci de un automat de cafea (o fi fost un miraj), mergi, mergi, mergi, cobori treptele la subsol și când apar mulaje, organe în formol sau schelete, știi că ai ajuns unde trebuie. Ne simțim ca Mario la trecerea la un nou nivel, ne așteptăm la ce e mai rău de la un laborator de informatică și intrăm. Când colo, uite, un laborator CFCA cu calculatoare noi, sală aerisită, luminată suficient cât să te scoată din pasa sumbră, dar cât să ferească cât de cât minunățiile cu ciocolată dăruite de Amazon!

Cel puțin printr-una dintre aceste trăiri au trecut cei care s-au aventurat sâmbătă la Tabăra de Testare Iași. Și nici nu ne propunem să oferim experiențe inițiatice pe traseu, doar venim cu conținut sau un format nou de fiecare dată… În ediția această, un prim workshop! Silviu Parvana a găsit oportună recomandarea făcută la unison de facilitatori de a-și organiza conținutul sub forma unui workshop. Cel puțin pentru curajul acesta merită aprecierile noastre!

Pentru că a organiza și a susține un workshop e o idee mai dificil decât a susține o prezentare, asta e evident: content ownerul depinde de hardware și de furnizorul de energie electrică, speră ca sistemul din laborator să reacționeze la fel ca cel pe care a lucrat și pe care și-a pregătit materialul; trebuie să se asigure că softul necesar funcționează pe fiecare stație, că nu se mai trezește cu momente Boom! BSoD! sau la fiecare minut cu melodiosul „la mine nu mergeeee!”. Că cei care și-au anunțat participarea chiar vor veni, mai ales că la un așa format chiar nu poți invita participanții să rămână în picioare. Mai visează că cei care au prins acel loc au jonglat la un moment dat în carieră măcar cu unele concepte dintre acele anunțate a fi puse în practică. Că s-ar putea antrena lejer în discuții, cu spirit critic, dar constructiv, cu argumente și raportându-se la experiențe proprii, astfel încât să aducă plus valoare experienței de învățare propusă de el, content owner-ul. Hm, s-a conturat o piramidă ca a lui Maslow aici…

Silviu și-a făcut conștiincios temele și a pregătit cu câteva zile înainte softul necesar pe fiecare calculator. Ne-a garantat câțiva pași simpli, de clătit ochii critici și frumoși ai testerilor atunci când privesc codul unei aplicații și, mai departe, date criptate. Acestea, cu exemple pe Android și iOS și folosind drept cobai aplicația Evernote. Să zicem că ni s-a transmis faptul că aplicația are codul ascuns de potențialele priviri indiscrete ale concurenței; noi, testeri cu spirit critic asupra a tot ce înseamnă presupuneri, ne mobilizăm să dovedim contrariu. În câțiva pași de tipul do this, do that, do that too, do all these, do this thing in particular am verificat dacă într-adevăr codul este mascat. Și ajungem noi prin clasele aplicației și, ia uite: nume de metode, variabile, pachete, toate sunt acolo și parcă n-ar fi ele… Fie, testerul declară: Evernote a trecut testul! Hai să vedem un pic și ce avem în baza de date. Cum, n-avem acces la BD? Se cheamă că facem un articifiu și odată cu fișierele de backup îl extragem și pe cel de baze de date, îl deschidem în Database Browser și… ce ni se arată aici? Doar structura bazei de date cu tabela password… Suntem la un click distanță de tabul Browse Data și de reacția DBA-ului, de acum clasică.

Am precizat că pașii au fost găsiți și structurați de Silviu ca soluție pentru unele sarcini de serviciu, adică am avut un demers construit cu efort propriu și nu o adaptare a unui tutorial? Poate părea simplu, dar gândiți-vă la un exemplu de situație similară legată de testare cu care să procedați la fel. Ați găsit? Vă așteptăm la Tabăra să ne-o prezentați în formatul preferat!

Reiese că și ediția aceasta s-a lăsat cu lecții învățate, nu doar pentru participanți, ci și pentru facilitatori; și despre acestea din urmă am putea spune mai multe, de data asta. Pentru că la plecarea din laboratorul CFCA am trecut și pe langă alt un alt tip de cabinet de cercetări, unul în economie. Care ne-a activat o serie de corelații, că tot ne erau gândurile la paradoxurile întâlnite și la inerenta comparație dintre rezultate așteptate și rezultate efective.

Că avem resurse limitate nu poate fi mai evident: oferta unui număr limitat de locuri în raport cu cererea de participanți, oferta limitată de content owners relativ la cererea diversificată de subiecte, teme și formate. Că ne asumăm, fiecare dintre noi, un cost de oportunitate, adică să plătim acel preț al celei mai bune variante de petrecere a timpului la care renunțăm atunci când ne rezervăm acel loc la Tabără. Par aspecte naturale, rigide, nu? Rigide nu sunt. Just think about it…

Vă salut cu respect,
(pentru ultima dată din postura de facilitator al TdT Iași)
Simina Rendler

p.s. Mulțumiri Centrului de Formare Continuă și Antreprenoriat pentru găzduire iar pentru protocol, companiei Amazon România.

TDT Monthly Meetup #17 – Timisoara

Multumim tuturor celor care s-au inscris la “Tabara de Testare” – Timisoara #17.
Ne vedem azi, joi 18 iulie, pe la 18:30, la Terasa Emotion in Unirii.

Agenda:

  • 18:30 – 18:45 – Sosire participanți
  • 18:45 – 20:30 – Testing, chillin’…

Participanți:

1. Alina Ionescu
2. Alin Groza
3. Iulian Benea
4. Alexandra Ale
5. Croitoru Andreea
6. Ioan Nicoara
7. Emilian
8. Telescu Mihai

Pentru mai multe detalii: http://www.meetup.com/Tabara-de-Testare-Timisoara/events/95059512/

Ce te doare, testere? Prima clinică de testare din Iași sau filosofia joey-eană

Pentru cea de-a patra ediție, echipa de facilitatorii ai Taberei de Testare Iași, susținută de Endava, s-a mobilizat pentru un test clinic. Inspirați de colegii din Cluj, am propus membrilor TdT Iași să vină la clinică de urgență, să aducă cu ei cu problemele de testare și să lase undeva la intrare emoțiile. Am promis, în schimb, confidențialitate, anamneză și tratament.

Având rolul de content owner, am spart gheața cu o problemă legată de traiectoria mea profesională; o parte dintre participanți, trecând prin același punct de decizie la un moment dat în carieră, mi-au oferit perspective și soluții variate, pe care Ana le-a schițat frumos pe tablă, astfel încât acum am o imagine coerentă asupra a ceea ce aș putea să fac. Mă declar impresionată de Silviu, un coleg care, după eveniment, s-a oferit să îmi explice o serie de aspecte tehnice care m-ar ajuta să am o trecere mai lină înspre următoarea etapă din carieră. Cred că a fost primul moment cu adevărat having and sharing and giving and receiving în aceste patru luni de Tabără.

Inevitabil, s-au făcut și referiri la diverse tool-uri, moment optim pentru ca o colegă să prezinte cazul propriu: într-un mod concis, ne-a expus o problemă de automation și ne-a cerut recomandări de aplicații. „Automatiștii” au intervenit cu soluții, doar o replică jovială oprindu-i din a ne scrie codul pe tablă, pe loc.

A fost discutată și o problemă legată de proces, colegii mai experimentați venind cu propuneri pentru gestiunea eficientă a schimbărilor. De remarcat a fost modul în care aceștia cereau detalii, propuneau soluții, și le discutau, vizibil detașați de faptul că situația era una mai puțin obișnuită. Iar această manieră obiectivă de culegere a informațiilor trebuie să ni se întipărească drept regulă de abordare sănătoasă a următoarelor sesiuni test clinic: să ne mutăm atenția de la acei colegi pasibili de a fi considerați vinovați pentru o situație conflictuală către găsirea unor soluții viabile, eventual extragerea unor lecții învățate.

Am mai avut încă o situație delicată de examinat, una legată de managementul… managementului, în urma căreiea mi-am amintit acea zicală potrivit căreia „cum îi crești, așa îi ai”. O felicităm pe colega care a prezentat această problemă, pentru curaj, pentru interesul de a o rezolva, dar și pentru intervențiile pertinente în celelalte cazuri.

Cam atâtea situații am avut în discuție; la final, am resimțit că am încheiat ediția chiar când ceilalți participanți își făceau curaj să își prezinte cazul. Dar asta nu înseamnă decât că am reușit în final să creăm o atmosferă confortabilă pentru împărtășit experiențe, chiar și cu un start mai anevoios. Și că avem premise pentru încă un test clinic.

Și ca să mutăm focusul asupra viitorului Taberei, reamintesc de faptul că suntem în căutare de content owners. Dar mai întâi, o scurtă pauză:

Da, Joey o zice cel mai bine; extrapolăm legătura personală dintre două persoane la o comunitate profesională activă și ideea rămâne aceeași: And through this having and giving and sharing and receiving, we too can share and give and have… and receive.

Vă așteptăm la Tabăra de Testare Iași!

TDT Monthly Meetup #16 – Timisoara

Multumim tuturor celor care s-au inscris la “Tabara de Testare” – Timisoara #16.
Ne intalnim astazi, Joi 20 Iunie, la 18:30 la sediul ARIES, Strada Paris nr2A(cladirea Iprotim , cea cu Registrul Comertului), etajul 4, camera 413.

Agenda:

  • 18:30 – 18:45 – Sosire participanți
  • 18:45 – 19:15 – Prezentare VMWare-vCloud- HP-ALM Connector
  • 19:15 – 19:30 – Questions
  • 19:30 – 20:00 – Prezentare “Load Testing for Web Applications
  • 20:00 – 20:15 – Questions
  • 20:15 – 20:30 – Concluzii

Participanți:

1.  Markus Lobreyer – Prezentare VMWare-vCloud- HP-ALM Connector
2.  Martin Lugan – Prezentare “Load Testing for Web Applications
3. Madalina-Cristina Lukacs – our special translator in case of need
4. Adrian Mirea – Facilitator
5. Alina Ionescu – Facilitator
6. Oana Radomir
7. Alexandru Zbarcea
8. Diana Ilie
9. Andrei Savin
10. Volosencu Alexandru
11. Babau Marius
12. Bogdan
13. Croitoru Andreea
14. Raluca Chedea
15. Daniel Jurescu
16. Emilian
17. Flavius Prehar
18. Nikola
19. Ciprian
20. Corina Ungur
21. Alina Stanila
22. Dusita Damian
23. Larisa Bulugean

Pentru mai multe detalii: http://www.meetup.com/Tabara-de-Testare-Timisoara/events/95059482/

Utilizatori fericiți, testeri și prăjituri

La discuția preliminară celei de-a treia ediții a Taberei de la Iași, Daniel, content owner-ul, s-a declarat surprins să afle că locurile pentru prezentarea sa s-au ocupat în doar câteva ore; că avem deja o listă de așteptare automată (faină funcționalite a platformei Meetup); că vreo 35 de testeri sunt dispuși să sacrifice jumătate de zi de weekend pentru a afla ceva despre usability (utilizez termenul netradus, întrucât am fost convinsă de această argumentare).

Gânduri pesimiste în privința auditoriului ne-au pocnit și pe noi, organizatorii, sâmbătă dimineață, odată cu stropii de ploaie de care încercam să ferim pachetele de protocol asigurate de Levi9.

Și totuși, cu puține excepții, testerii care și-au anunțat prezența au fost la ora 10 în sala CFCA. Adina le-a urat bun venit, a reluat pe scurt agenda și regulile de organizare pentru nou-veniţi. Apoi a continuat Daniel.

Daniel Puiu este developer, dar nu din această calitate a vorbit la Tabăra de Testare, ci din prisma titulaturii de User Experience Enthusiast. Cuvântul cheie credem că a fost entuziast, întrucât am avut parte de o experiență de învățare solidă din partea unui coleg motivat de pasiunea pentru o zonă de expertiză puțin luată în calcul.

Am trecut lejer prin slideuri referitoare la banalul bilet de călătorie CFR, apoi la un automat de cafea problematic dintr-un grandios mall, am ajuns și la bordul unui avion, mai târziu prin savană, după pe malul mării, pe autostrăzi și în final pe Transfăgărașan; s-a discutat despre costuri, rate de conversie, diagrame Guttenberg, principii Gestalt, heat maps. Ghiveci, ziceți? Da’ de unde… Din formularele de feedback a reieșit că participanții au avut parte de o prezentare foarte bine documentată, structurată și practică. Expunerea lui Daniel a cucerit prin concizie, claritate, exemple, exerciții euristice, referințe pertinente la fiecare secțiune și… o bună încadrare în timpul alocat. Puncte în plus au fost acordate de testerii exigenți (defect profesional) și pentru partea de prezentare, un tester apreciind sincer că, deși expus unor imagini idilice, de concediu, nu s-a simțit “pierdut în depărtări”.

În privința organizării am primit o serie de recomandări, dar actualul cadru al întâlnirilor TdT pare să fie optim pentru participanți. Pentru această ediție mulțumim pentru sprijin Centrului de Formare Continuă și Antreprenoriat și companiei Levi9. Apropo de logistică, am notat aprecieri și pentru prăjiturile bune pe care le oferim, deci suntem mai mult decât îndreptățiți să folosim clasica invitație a breslei: Come to our side, we have bugs and cookies!

Următoarea poveste de succes a Taberei de Testare Iași te poate avea pe tine ca personaj principal! Fii tu următorul content owner!

TDT Monthly Meetup #15 – Timisoara

Multumim tuturor celor care s-au inscris la “Tabara de Testare” – Timisoara #15.
Ne intalnim astazi, Joi 16 Mai, la 18:30 la sediul Waterford Institute S.R.L., Memorandului 96, Timisoara.

Agenda:

  • 18:30 – 18:45 – Sosire participanți
  • 18:45 – 20:15 – Prezentare “Load Testing cu JMeter”
  • 20:15 – 20:30 – Concluzii

Participanți:

1. Oana Radomir + echipa Waterford – Prezentare “Load Testing cu JMeter”
2. Alina Ionescu – Facilitator
3. Adrian Mirea
4. Carmen Bonto
5. Alin Groza
6. Diana Ilie
7. Cosmin Alamorean
8. Iacob Bogdan
9. Biro Sandor
10. Alina Stanila +1
11. Corina Ungur
12. Adina Jian
13. Raluca Chedea
14. Irina Cristescu
15. Ionut Iova
16. Andrita Vlad
17. Babau Marius
18. Nikola
19. Dusita Damian
20. Delia Cruceru
21. Claudiu Sola
22. Larisa Bulugean
23. Ciprian Popescu
24. Iulian Benea
25. Daniel Jurescu
26. Flavius Prehar
27. Dronca Livia
28. Oprisor Catalin
29. Schiopu Nicoleta
30. Andrei Savin
31. Croitoru Andreea
32. Vasile Felnecan

Pentru mai multe detalii: http://www.meetup.com/Tabara-de-Testare-Timisoara/events/105735482/

Testerii ieșeni au fost inițiați în practicile testării securității aplicațiilor web

Sâmbătă, 11 mai, ne-am întors la Școală! Și nu, nu folosesc o metaforă pentru a desemna un demers inițiatic, ci chiar ne-am întâlnit într-o sală de curs de la FEAA. Aici CFCA ne-a asigurat cadrul de desfășurare iar cu sprijinul pentru protocol oferit de compania Endava s-a derulat cea de-a doua întâlnire a Taberei de Testare Iași din acest an.

Întoarcerea pe băncile Facultății a indus oareșce momente melancolice unor participanți de la Tabără, absolvenți ai specializării Informatică Economică ori ai programului de master SIA.

Melancolia anilor de studenție însă nu a ținut mult pentru că am început în forță: Ana a mulțumit pentru feedbackul acordat la ediția precedentă, a reluat o serie de recomandări în legătură cu organizarea pe Meetup, dar și invitația de a ne depăși frica și emoțiile prin asumarea unei întâlniri TdT în calitate de content owner.

Mai departe, Ștefana a început prezentarea despre testarea securității aplicațiilor web, pornind de la delimitările terminologice, subtipurile, tehnicile și principiile acestui tip de testare. Ștefana ne-a precizat că direcțiile în această zonă de expertiză sunt stabilite de OWASP, o organizație non-profit care, prin proiectul omonim, vizează îmbunătățirea securității aplicațiilor software. În acest scop, membrii comunității OWASP furnizează articole, metodologii și aplicații, iar conținutul unuia dintre aceste artifacte, OWASP Top Ten, a constituit partea a doua din prezentare. Fiecare dintre cele zece riscuri de securitate pentru organizații a fost explicat din prisma mecanismului, impactului și a posibilităților de prevenire.

Pentru a facilita deprinderea abilităților de testare a securității, Ștefana a recomandat aplicațiile concepute în mod deliberat cu vulnerabilități, cum e WebGoat.

 

Așadar, am avut a doua sesiune TdT Iași, la care au participat aproximativ 45 de testeri, din care cei mai mulți au apreciat conținutul prezentat ca fiind nou, interesant și de pus în aplicare în proiectele proprii. Aceste informații ne alimentează speranțele că vom avea în scurt timp o comunitate activă de testeri ieșeni. Perspectivele pe termen scurt sunt încurajatoare, întrucât avem deja un content owner pentru sesiunea de pe 1 iunie. Dincolo de această următoare întâlnire, însă, vă așteptăm cu propuneri de content ownership.

Și nu uitați, be in constant learn&share mode!

p.s. Pentru sprijinul acordat în organizarea acestei întâlniri, mulțumim companiei Endava și Centrului de Formare Continuă și Antreprenoriat.

TDT Monthly Meetup #14 – Timisoara

Multumim tuturor celor care s-au inscris la “Tabara de Testare” – Timisoara #14.
Ne intalnim astazi, Joi 18 Aprilie, la 18:30 la sediul Waterford Institute S.R.L., Memorandului 96, Timisoara.

Agenda:

  • 18:30 – 18:45 – Sosire participanți
  • 18:45 – 20:30 – Workshop Selenium WebDriver (part 2)

Participanți:

1. Oana Radomir
2. Alina Ionescu
3. Adrian Mirea
4. Vlad Ilie
5. Carmen Bonto
6. Alin Groza
7. Andrei Gorgan
8. Biro Sandor
9. Lucian Daniliuc + 1
10. Iulian Benea
11. Croitoru Andreea + 1
12. Vasile Felnecan
13. Ioan Nicoara
14. Ciprian Popescu
15. Oprisor Catalin
16. Daniel Jurescu
17. Alex Bostan
18. Ionut Iova
19. Andrita Vlad
20. Alexandra Nadasan
21. Samuel Lazea
22. Iusztin Bianca
23. Ciorogaru Daniela
24. Claudiu Sola
25. Cristina Fat
26. Dusita Damian

Pentru mai multe detalii: http://www.meetup.com/Tabara-de-Testare-Timisoara/events/95059432/

Tabăra de Testare Iaşi: ne-am întâlnit şi noi!

Dacă ai ajuns aici întrucât încerci să ne trimiți o propunere pentru o întâlnire TdT Iași pe care să o coordonezi, sari direct la secțiunea Call for speakers. Dar nu uita să arunci o privire și pe restul articolului, vei găsi informații interesante.


Sâmbată, 6 aprilie, ne-am adunat la sediul Embarcadero Technologies cam 30 de testeri pentru prima ediţie a unei serii cât mai îndelungate, sperăm noi, de sindrofii sub umbrela Taberei de Testare.

Am pornit din dorinţa de a învăţa şi de a împărtăşi lecţii învăţate în breasla noastră, dorinţă manifestată pe la evenimentele IT locale, prin comentarii pe forumuri (chiar şi pe acest blog), dar mai ales în medii informale cum ar fi „la ţigară” ori „la bere”. Am întrezărit astfel premisele conturării unei comunităţi locale de testeri şi oportunitatea dezvoltării ei ca un chapter al Taberei de Testare. Iar pentru prima întâlnire din acest an ne-am propus să identificăm ce aşteptări sunt de la o posibilă comunitate de testeri şi cum le putem implementa.

În acest sens, întâlnirea de sâmbătă a avut două secţiuni: prima a fost un demo al unui format după care ar putea fi organizate alte întâlniri, iar în a doua am vrut să generăm discuţii privind direcţiile de dezvoltare a TdT Iaşi.

Demo: Criteriile de evaluare a unui tester
Avându-l pe Victor în calitate de moderator şi pe Alex ca facilitator, timp de o oră şi jumătate am discutat despre criteriile de evaluare a unui tester, ghidaţi de câteva idei puse pe slideuri şi actualizate de Victor pe loc. Pentru a vizualiza notele incluse în suportul de discuții accesați prezentarea în Slideshare și derulați până la finalul secțiunii de comentarii.

Din feedbackul cules ulterior a reieșit că discuția liberă, ad hoc, a fost apreciată de cei mai mulți participanți. În schimb, ca aspecte de îmbunătățit am consemnat faptul că arbitrarea intervențiilor nu a fost optimă, unele idei fiind repetate, altele ieșind din zona topicului abordat, iar asta în timp ce alți participanți nu au avut ocazia să intervină. Mulțumim pentru feedbackul constructiv!

Ca soluție ne gândim ca pentru acele întâlniri cu discuții interactive să implementăm regulile formatului peer conference: participanții au mai multe cartonașe (cum sunt cele din imaginea din antetul acestei pagini 🙂 ), fiecare indicând direcția de discuție: cel galben indică faptul că participantul vrea să intervină în discuție, pe firul existent; cel roșu, la fel, însă cu un caracter urgent; cu cel verde se arată intenția de a interveni pe un topic adiacent iar când cel albastru este ridicat înseamnă că participantul consideră că discuția nu duce nicăieri. Suntem curioși cum ar fi evoluat discuția moderată de Victor cu astfel de reguli…

TdT Iași – obiective
În a doua parte a întâlnirii, Ana și Alina au coordonat discuţia despre perspectivele TdT Iaşi. Am pornit de la o serie de obiective precum conturarea unei comunităţi de testeri ieşeni, schimbul de experienţă şi colaborarea atât între membrii Taberei cât şi cu ceilalţi „actori” cu care interacţionăm: analişti, programatori, manageri de proiect etc. Participanţii au accentuat necesitatea caracterului practic al întâlnirilor dar şi a unui follow up în ceea ce priveşte eficienţa sau oportunitatea unor soluţii discutate în cadrul Taberei. A fost menţionată ca deziderat şi posibilitatea de exersare a abilităţilor de prezentare şi comunicare.

Am primit apoi detalii de la Alex privind formatul întâlnirilor care au loc în celelalte chaptere TdT; în funcţie de acest input şi corelat cu obiectivele proprii, am identificat (atât live, prin vot, cât şi în urma prelucrării chestionarelor de feedback) ca fiind oportun să avem câte o întâlnire pe lună, în prima sâmbătă (cu o primă excepţie: pentru că următoarea întâlnire ar coincide cu preziua sărbătorii pascale, ne vom întâlni pe 11 mai).

Like a … content owner
Mai departe am discutat despre numărul de persoane care ar trebui să participe, locul în care să ne întâlnim şi formatele sub care să organizăm întâlnirile. Am stabilit că implicit vom avea câte o întâlnire lunar, în weekend, pentru 2-4 ore, dar…  prezentatorul sau cel care coordonează discuţia (îi vom zice content owner) este cel în măsură să stabilească (în funcţie de obiectivele sale şi de preferinţele exprimate în chestionarele de feedback) durata, formatul, numărul de participanţi şi precondiţiile pe care aceştia trebuie să le îndeplinească.

Formate
Făcând un pic de benchkmarking în piața IT, am indentificat câteva formate pe care le-am putea adapta pentru întâlnirile TdT:

  • peer conference – un cadru mai riguros, la care pot participa în jur de 15 persoane, a cărui reguli cu cartonașe le-am enumerat mai sus; utilitatea acestui format este explicată aici, iar rolurile pe aici;
  • workshopcum au făcut, de exemplu, colegii de la Cluj Napoca;
  • o sesiune de livrare de conţinut urmată de discuții;
  • test clinic – ne inspirăm iar din chapterul Cluj;
  • laborator de testare – cu un exemplu de la Weekend Testing;
  • study group;
  • sau orice cadru propice învățării și schimbului de experiență.

Precondiții
În vederea facilitării atingerii obiectivelor unei întâlniri axate pe o zonă de expertiză, ownerul va putea impune condiții de participare, de exemplu, legate de experiență. De asemenea, în unele cazuri, găsim ca fiind oportună și limitarea numărului de participanți. De exemplu, un workshop dedicat unui anumit tool ar putea necesita anumite cunoștințe; sau: este știut că eficiența unui peer conference rezidă în însuși numărul redus de participanți care asigură posibilitatea fiecăruia de a interveni în discuție. Pentru situațiile în care sunt prea mulți doritori sau care nu se încadrează în profilul căutat dar care doresc să se familiarizeze cu un anumit topic, vom încuraja organizarea unei a doua întâlniri pe aceeași temă.

Location, location, location
Un aspect deloc de neglijat pentru astfel de întâlniri îl constituie găsirea unei săli și asigurarea cheltuielilor de protocol. Pentru această primă întâlnire am beneficiat de sprijinul Embarcadero Technologies Romania pentru ambele aspecte legate de logistică – iar în numele tuturor participanților, mulțumim reprezentanților companiei!

Pentru că cei mai mulți dintre participanții de sâmbătă au votat pentru o sală în regim coworking space, am acceptat oferta pro-bono venită din partea Centrului de Formare Continuă și Antreprenoriat și astfel avem acces, în funcție de formatul dorit și numărul de participanți, într-un laborator cu 15 calculatoare sau într-o sală având capacitatea maximă de 50 de locuri.

Rămâne astfel doar necesitatea asigurării protocolului pentru care va trebui să obținem sprijin la fiecare eveniment. În acest sens, Tabăra de Testare Iași acceptă ofertele de parteneriat ale companiilor care sunt de acord cu regulamentul de sponsorizare. Astfel insistăm pe aspectul categoric non-comercial, non-recrutare al evenimentelor Taberei, restricții pe care le-am găsit utile în vederea atingerii scopului de conturare a unei comunități de testeri.

Meetup
Mai departe, Ana și Alex au explicat suportul pe care îl oferă platforma Meetup pentru întâlniri și înscrieri. Membrii grupului Tabăra de Testare Iași au posibilitatea de a-și rezerva un loc la o întâlnire folosind opțiunea RSVP: Yes. Pe ce au insistat organizatorii a fost, în schimb, posibilitatea de a modifica răspunsul privind participarea în RSVP: No atunci când știm că nu mai putem ajunge la eveniment. Pe lângă faptul că este fair play să anunțăm astfel de situații, în cazul unei întâlniri cu număr limitat de participanți, acestă acțiune în Meetup oferă automat locul eliberat primei persoane din lista de așteptare.

Meetup mai asigură suport pentru transmiterea feedbackului după o întâlnire, pentru upload de fișiere și crearea de chestionare. RSVP-ul are o opțiune interesantă, +1, prin care putem rezerva un loc în numele popriu pentru un prieten care nu are cont pe Meetup… So, bring a friend!

Call for speakers
Din ultima parte a discuției ne-am convins ca demersul de la Iași are șanse să își atingă obiectivele; afirmăm asta pentru că aproape fiecare participant a numit cel puțin o tematică sau un subiect de discuție, semn că nu am duce lipsă de topicuri mult timp de acum înainte. Urmărind atât răspunsurile live cât și pe cele din chestioanare, nu reiese o temă dominantă, întâlnind propuneri variate: de la JMeter și Selenium la estimări, metrici și riscuri, de la automation, mobile sau desktop applications testing până la traiectoria profesională.

Însă, interesul pe care l-am stârnit și suportul existent pentru logistica evenimentelor nu garantează continuitatea evenimentelor TdT la Iași. O facilitează, dar nu o implică.

Probabil de la această idee a pornit unul dintre participanți atunci când a punctat cât de important este să depășim orice factor inhibator și mai ales să eliminăm prejudecata potrivit căreia trebuie să fii expert în testare (ce-o fi însemnând acest titlu…) pentru a coordona o discuție.

Deci, vă invităm să vă gândiți la o experiență proprie de testare. Am putea învăța și noi din ea? Dacă da, următorul pas este să apăsați butonul Contact din grupul nostru și veți avea o întâlnire cu facilitatorii grupului. Nu uitați, titulatura de content owner vă dă libertate deplină în ceea ce privește conținutul (de la stabilirea obiectivelor și alegerea subiectului până la alegera formatului și a orei de întâlnire) rolul nostru fiind de sprijin în organizare.

Așadar, vă așteptăm la Tabăra de Testare Iași!

DSCN4920P.S. Informații și fotografii de la evenimentele Tabăra de Testare sunt disponibile pe blog, Facebook și Twitter.