Interviu despre Tabăra de Testare

Spre sfârșitul anului trecut am răspuns unei serii de întrebări despre Tabăra de Testare într-un mini-interviu care a fost publicat pe evenimenteit.ro. Când a fost înfiițată Tabăra, care a fost motivația pentru crearea ei, care ar fi niște momente de care suntem mândri –  doar câteva exemple de lucruri pe care le puteți afla despre noi, mai jos.

 

  1. Care ar fi o scurtă descriere a grupului?

Tabăra de Testare este o comunitate formată din testeri și alți profesioniști din industria IT care, în cadrul unor întâlniri informale lunare, împărtășesc din cunoștințele proprii și învață din experiențele profesionale ale celorlalți membri.

  1. Când a fost înfiițat grupul și care a fost motivația pentru crearea lui?

Primul pas a fost făcut în 2011. Alexandru Rotaru, unul dintre fondatori, participase la CAST, o conferință din Statele Unite organizată cu ajutorul voluntarilor, lipsită de caracter comercial, având ca scop schimbul de idei și experiențe între testeri. Pornind de la acest model, împreună cu o serie de voluntari, au avut loc primele evenimente Tabăra de Testare în București, Cluj, Iași și Timișoara în toamna lui 2011.12743901_1051791438199791_5799116565644712429_n

Scopul acestor evenimente a fost găsirea de oameni pasionați de testare care doresc să împărtășească din experiențele lor, să învețe din experiențele celorlalți și să contribuie la crearea unei “bresle” a testerilor în România.

Dintre participanții la aceste prime evenimente câțiva s-au arătat dispuși să se implice în formarea și dezvoltarea comunităților locale de testeri. Pe parcus, și alți testeri s-au alăturat în organizarea întâlnirilor. Așa s-au format și au crescut fiecare dintre cele 4 comunități locale.

  1. Cui se adresează evenimentele grupului? (developer/manager, tehnologii folosite, nivel de experiență, …)

Evenimentele sunt făcute de testeri pentru testeri. Am descoperit că putem învăța lucruri valoroase și de la ceilalți colegi cu care interacționăm, așa că uneori avem ca invitați la întâlniri programatori, manageri de proiect, specialiști din zone conexe testării, în genere, profesioniști care activează în industria IT.

Nivelul de experiență nu este important pentru noi. Printre membrii noștri sunt testeri cu foarte mulți ani de experiență, încă dornici să învețe, dar și persoane care abia descoperă testarea.2017-05-08_1126

  1. De obicei unde, când și cât de frecvent se întâlnește grupul?

Fiecare Tabără dintre cele 4 are propriul calendar pentru întâlniri. Dezideratul nostru este să avem o întâlnire în fiecare lună, să ne întâlnim suficient de des cât să ne cunoaștem și să conturăm un mediu în care membrii au încredere să își împărtașească problemele de testare sau soluțiile găsite. Încrederea acesta este un ingredient pe care îl vedem esențial în dezvoltarea comunității.

Locurile în care au loc întâlnirile diferă. Cele mai multe sunt spații informale (de tipul co-work, cafenele, terase), tocmai pentru a beneficia de o atmosferă mai relaxantă, colaborativă, propice învățării.

Comunitatea națională se reunește anual într-o tabără la munte. De 4 ani mergem toamna la o cabană, într-o tabără “testărească”, unde avem ateliere, multă interacțiune și schimb de experiență. Această tabără este deja cunoscută sub numele de Tabăra de Toamnă și cele mai recente ediții au ținut două zile jumătate.

Tabăra de Toamnă 2014

  1. Care este momentul din viața grupului de până acuma de care ești cel mai mândru?

Probabil fiecare dintre cei implicați în organizarea Taberei de Testare are un moment preferat. Cred însă că mai mulți ar nominaliza cea mai recentă Tabăra de Toamnă. Acest eveniment a evoluat în 4 ani de la o întâlnire de un weekend, în preajma Clujului, cu 3 sau 4 sesiuni și 20-30 de participanți, la un eveniment cu track-uri paralele, cu 20 de content owner-i și 70 de participanți din toată țara. Momentul de glorie în organizarea ediției de anul acesta l-am resimțit atunci când ne-am dat seama că membrii se înscriau “în alb“, fără să știe agenda, bazându-se pe experiențele de la edițiile trecute sau pe recomandările prietenilor, colegilor. Glumeam pe seama asta, că noi știam că doar la Electric Castle se mai vând biletele fără să fie anunțat line up-ul.

  1. Ceva planuri de viitor super-secrete pe care ne poți dezvălui în exclusivitate? 🙂

Nu putem dezvălui planurile ultra-secrete, dar putem dezvălui o surpriză pe jamescare o pregătim. James Bach, unul dintre cei mai cunoscuți testeri, a fost în Cluj zilele trecute și ne-a acceptat invitația de a ține o prezentare pentru comunitate. 200 de participanți au fost prezenți la meetup-ul cu el. Credem că mult mai mulți și-ar fi dorit să participe. Ce am reușit să facem pentru ei a fost să înregistrăm sesiunea. Astfel, curând vom putea face disponibilă pentru întreaga comunitate de testeri prezentarea lui despre analiza de risc în testare. (Later edit: între timp, am publicat-o aici.)

  1. Care este motivul principal pentru care cineva ar trebui să participe la întâlnirile grupului?

Nu este imperios pentru nimeni să participe. Dar testerilor care sunt (ne place nouă să spunem) într-un mod de învățare continuă le putem da două motive. Primul este conținutul sesiunilor, din care pot învăța lucruri inedite sau pot deprinde abilități noi, de la cele mai tehnice la cele din categoria soft skills. Acoperim o varietate de subiecte, în formate diverse, de la prezentări și ateliere pe teme de testare sau tangente acesteia, la sesiuni ludice de învățare ori “clinici de testare”. Și pentru că vorbim de o comunitate, al doilea motiv ar fi că participanții vor cunoaște oameni noi, cu cel puțin o pasiune comună și o perpectivă diferită.

  1. Unde pot cei interesați să afle mai mult despre grup? (site, Facebook, twitter, etc)

Întâlnirile lunare de la Tabăra de Testare sunt organizate pe Meetup, o platformă dedicată pentru organizarea evenimentelor. Pentru a participa la astfel de întâlniri, doritorii trebuie să se înscrie în grupul din orașul lor, după care vor primi notificări atunci când sunt anunțate întâlniri. Grupurile sunt:

Viziunea noastră, anunțuri dar și articole cu lucruri învățate de participanți sunt publicate pe http://tabaradetestare.ro. Suntem prezenți și pe Facebook – https://www.facebook.com/Tabara.de.Testare. Și pe Twitter – https://twitter.com/tabaradetestare .

  1. Ce alte gânduri ai vrea să transmiți cititorilor evenimenteIT.ro?

Noi, cei care lucrăm în IT, beneficiem de multe posibilități de învățare continuă, în comparație cu alte industrii. Să fructificăm aceste oportunități!