“Magic – it’s the first word that comes into my mind when I think back at the Autumn Camp.”
Elena Popa
Pentru că suntem Tabăra de Testare, o dată pe an ne întâlnim la o cabană, la munte într-o tabără pentru testeri, cu sesiuni practice, hands-on și muuulta interacțiune și schimb de experiență. Această tabără este deja cunoscută sub numele de Tabăra de Toamnă și cele mai recente ediții au ținut de joi seara până duminca. În 3 zile avem programate ateliere, activități sportive și distractive. Participanții învață din sesiuni practice, experimentează, exersează ei înșiși și interacționează cu ceilalți participanți. Cei care sunt content owners ai sesiunilor sunt membri ai comunității locale. Avem și în România content owners și prezentatori de excepție, pe care trebuie neapărat să îi întâlnești!
Începuturile
În 2013, la Tabăra de Testare din Cluj lucrurile se “așezaseră”: în comunitate exista din ce în ce mai multă încredere, membrii erau din ce în ce mai entuziasmați de ideea de a împărtăși cunoștințele și a învăța de la colegi.
În urma sugestiilor de a organiza o adevărată tabără, Eniko și Iuliana de la TdT Cluj au făcut un poster și au anunțat un eveniment de testare, în afara orașului, pentru a se asigura că o să se și întâmple, că nu rămane doar la stadiul de idee. I-au zis atunci Tabăra de Vară.
Viziunea
Inițial, facilitatorii TdT au mers înspre speakeri renumiți din afara țării; așa au început discuțiile cu Julian Harty, care se arătase doritor să vină în Cluj pentru un eveniment organizat de comunitatea de testare. Pe parcursul procesului de căutare, facilitatorilor li se părea din ce în ce mai firesc ca oamenii care să prezinte și să țină ateliere la Tabăra să fie membri din comunitatea locală. Nu numai din prisma logisticii, dar devenea din ce în ce mai clar că un asemenea eveniment le poate oferi ocazia unor testeri și programatori din Romania să creeze prezentări și ateliere, să exerseze și să își îmbunătățeasă conținutul și abilitățile de prezentare și să meargă mai departe cu ele la evenimente internaționale. Acest principiu s-a concretizat la prima ediție a Taberei (care a ajuns să fie) de Toamnă. Și s-a menținut de-a lungul timpului drept condiție sine qua non.
Evoluția
Astfel, în 2013 la Tabăra de Toamnă de la Băișoara, au fost doar content owneri de la TdT Cluj:
- Ru Cindrea cu Map your mobile test strategy si Introduction to Android Test Automation
- Eniko Csokasi cu iOS Test Automation with Instruments UI Automation
- Ioana Chioreanși Florin Strugariu cu Mozilla supporting Open Web și Firefox OS Automated Testing
La ediția din 2014, la Remeti, i-am avut pe:
- Gabi Kis, de la TdT Cluj, cu sesiuni Back to basics
- Adrian Speteanu, de la TdT București, și Alex Rotaru, de la TdT Cluj, cu Performance testing
În 2015, când eforturile de organizare a Taberelor de la nivel local s-au mutat și la nivel național, am avut content owneri din 3 orașe din cele 4 în care există Tabăra de Testare: Cluj, Iași și București:
- Ștefana Botezatu – TdT Iași
- Georgiana Meleștean – TdT Cluj
- Bogdan Szabo – TdT Cluj
- Andrei Pușoiu și Daniel Ciobanu – TdT Cluj
- Alexandra Casapu – TdT Cluj
- Otilia Zaharia – TdT Cluj
- Adrian Speteanu – TdT București
- Tudor Rogoz – TdT București
- Claudiu Drăghia – TdT București
În 2016 evenimentul a ajuns la noi proporții: 20 de content owneri din cele patru orașe în care există Tabăra de Testare și, în premieră, din Brașov, cu ateliere organizate pe 4 track-uri paralele și un test lab. “Line up”-ul a fost alcătuit din:
- Andreea Vescan și Radu Dragoș – cu care am marcat colaborarea cu mediul academic din Cluj Napoca
- Matei Miron – TdT București
- Bogdan Szabo – prieten vechi al testerilor din TdT Cluj
- Camelia Codarcea din Brașov – o colaborare cu comunitatea Agile
- Geo Melestean, prietenă veche a testerilor din TdT Cluj
- Alina Ionescu, facilitator la Tabăra de Testare Timișoara
- Adina Moldovan și Dolly Pente – TdT Cluj
- Alexandru Zavoianu – TdT București
- Calin Marchis și Gabi Kis – TdT Cluj
- Claudiu Draghia, Oana Casapu – facilitatori la Tabăra de Testare București, respectiv Cluj
- Andreea Popescu – TdT Cluj
- Ioana Stepanschi și Madalina Ciobanu de la TdT Iași
- Elena Popa și Dorel Natea – TdT Cluj
- Lucian Stroie – TdT București
Astfel, după 4 ediții de Tabară de Toamnă putem confirma că avem content owneri valoroși în România: testeri, programatori și alți profesioniști din IT care pot pregăti materiale valoroase, bazate pe experiență, rafinate prin învățare continuă, oameni deschiși care încorporează feedbackul primit și merg și prezintă mai departe conținutul lor în cadrul altor evenimente din România și din lume. Pentru ei și pentru membrii Taberei de Testare dornici să învețe suntem mândri să organizăm Tabăra de Toamnă!
Asa ca vom continua cu editia numarul 5, pentru care pregatim o tabara de neuitat. Va asteptam la Tabara de Toamna 2017!
Facilitatorii TdT