Dacă ai ajuns aici întrucât încerci să ne trimiți o propunere pentru o întâlnire TdT Iași pe care să o coordonezi, sari direct la secțiunea Call for speakers. Dar nu uita să arunci o privire și pe restul articolului, vei găsi informații interesante.
Sâmbată, 6 aprilie, ne-am adunat la sediul Embarcadero Technologies cam 30 de testeri pentru prima ediţie a unei serii cât mai îndelungate, sperăm noi, de sindrofii sub umbrela Taberei de Testare.
Am pornit din dorinţa de a învăţa şi de a împărtăşi lecţii învăţate în breasla noastră, dorinţă manifestată pe la evenimentele IT locale, prin comentarii pe forumuri (chiar şi pe acest blog), dar mai ales în medii informale cum ar fi „la ţigară” ori „la bere”. Am întrezărit astfel premisele conturării unei comunităţi locale de testeri şi oportunitatea dezvoltării ei ca un chapter al Taberei de Testare. Iar pentru prima întâlnire din acest an ne-am propus să identificăm ce aşteptări sunt de la o posibilă comunitate de testeri şi cum le putem implementa.
În acest sens, întâlnirea de sâmbătă a avut două secţiuni: prima a fost un demo al unui format după care ar putea fi organizate alte întâlniri, iar în a doua am vrut să generăm discuţii privind direcţiile de dezvoltare a TdT Iaşi.
Demo: Criteriile de evaluare a unui tester
Avându-l pe Victor în calitate de moderator şi pe Alex ca facilitator, timp de o oră şi jumătate am discutat despre criteriile de evaluare a unui tester, ghidaţi de câteva idei puse pe slideuri şi actualizate de Victor pe loc. Pentru a vizualiza notele incluse în suportul de discuții accesați prezentarea în Slideshare și derulați până la finalul secțiunii de comentarii.
Din feedbackul cules ulterior a reieșit că discuția liberă, ad hoc, a fost apreciată de cei mai mulți participanți. În schimb, ca aspecte de îmbunătățit am consemnat faptul că arbitrarea intervențiilor nu a fost optimă, unele idei fiind repetate, altele ieșind din zona topicului abordat, iar asta în timp ce alți participanți nu au avut ocazia să intervină. Mulțumim pentru feedbackul constructiv!
Ca soluție ne gândim ca pentru acele întâlniri cu discuții interactive să implementăm regulile formatului peer conference: participanții au mai multe cartonașe (cum sunt cele din imaginea din antetul acestei pagini 🙂 ), fiecare indicând direcția de discuție: cel galben indică faptul că participantul vrea să intervină în discuție, pe firul existent; cel roșu, la fel, însă cu un caracter urgent; cu cel verde se arată intenția de a interveni pe un topic adiacent iar când cel albastru este ridicat înseamnă că participantul consideră că discuția nu duce nicăieri. Suntem curioși cum ar fi evoluat discuția moderată de Victor cu astfel de reguli…
TdT Iași – obiective
În a doua parte a întâlnirii, Ana și Alina au coordonat discuţia despre perspectivele TdT Iaşi. Am pornit de la o serie de obiective precum conturarea unei comunităţi de testeri ieşeni, schimbul de experienţă şi colaborarea atât între membrii Taberei cât şi cu ceilalţi „actori” cu care interacţionăm: analişti, programatori, manageri de proiect etc. Participanţii au accentuat necesitatea caracterului practic al întâlnirilor dar şi a unui follow up în ceea ce priveşte eficienţa sau oportunitatea unor soluţii discutate în cadrul Taberei. A fost menţionată ca deziderat şi posibilitatea de exersare a abilităţilor de prezentare şi comunicare.
Am primit apoi detalii de la Alex privind formatul întâlnirilor care au loc în celelalte chaptere TdT; în funcţie de acest input şi corelat cu obiectivele proprii, am identificat (atât live, prin vot, cât şi în urma prelucrării chestionarelor de feedback) ca fiind oportun să avem câte o întâlnire pe lună, în prima sâmbătă (cu o primă excepţie: pentru că următoarea întâlnire ar coincide cu preziua sărbătorii pascale, ne vom întâlni pe 11 mai).
Like a … content owner
Mai departe am discutat despre numărul de persoane care ar trebui să participe, locul în care să ne întâlnim şi formatele sub care să organizăm întâlnirile. Am stabilit că implicit vom avea câte o întâlnire lunar, în weekend, pentru 2-4 ore, dar… prezentatorul sau cel care coordonează discuţia (îi vom zice content owner) este cel în măsură să stabilească (în funcţie de obiectivele sale şi de preferinţele exprimate în chestionarele de feedback) durata, formatul, numărul de participanţi şi precondiţiile pe care aceştia trebuie să le îndeplinească.
Formate
Făcând un pic de benchkmarking în piața IT, am indentificat câteva formate pe care le-am putea adapta pentru întâlnirile TdT:
- peer conference – un cadru mai riguros, la care pot participa în jur de 15 persoane, a cărui reguli cu cartonașe le-am enumerat mai sus; utilitatea acestui format este explicată aici, iar rolurile pe aici;
- workshop – cum au făcut, de exemplu, colegii de la Cluj Napoca;
- o sesiune de livrare de conţinut urmată de discuții;
- test clinic – ne inspirăm iar din chapterul Cluj;
- laborator de testare – cu un exemplu de la Weekend Testing;
- study group;
- sau orice cadru propice învățării și schimbului de experiență.
Precondiții
În vederea facilitării atingerii obiectivelor unei întâlniri axate pe o zonă de expertiză, ownerul va putea impune condiții de participare, de exemplu, legate de experiență. De asemenea, în unele cazuri, găsim ca fiind oportună și limitarea numărului de participanți. De exemplu, un workshop dedicat unui anumit tool ar putea necesita anumite cunoștințe; sau: este știut că eficiența unui peer conference rezidă în însuși numărul redus de participanți care asigură posibilitatea fiecăruia de a interveni în discuție. Pentru situațiile în care sunt prea mulți doritori sau care nu se încadrează în profilul căutat dar care doresc să se familiarizeze cu un anumit topic, vom încuraja organizarea unei a doua întâlniri pe aceeași temă.
Location, location, location
Un aspect deloc de neglijat pentru astfel de întâlniri îl constituie găsirea unei săli și asigurarea cheltuielilor de protocol. Pentru această primă întâlnire am beneficiat de sprijinul Embarcadero Technologies Romania pentru ambele aspecte legate de logistică – iar în numele tuturor participanților, mulțumim reprezentanților companiei!
Pentru că cei mai mulți dintre participanții de sâmbătă au votat pentru o sală în regim coworking space, am acceptat oferta pro-bono venită din partea Centrului de Formare Continuă și Antreprenoriat și astfel avem acces, în funcție de formatul dorit și numărul de participanți, într-un laborator cu 15 calculatoare sau într-o sală având capacitatea maximă de 50 de locuri.
Rămâne astfel doar necesitatea asigurării protocolului pentru care va trebui să obținem sprijin la fiecare eveniment. În acest sens, Tabăra de Testare Iași acceptă ofertele de parteneriat ale companiilor care sunt de acord cu regulamentul de sponsorizare. Astfel insistăm pe aspectul categoric non-comercial, non-recrutare al evenimentelor Taberei, restricții pe care le-am găsit utile în vederea atingerii scopului de conturare a unei comunități de testeri.
Meetup
Mai departe, Ana și Alex au explicat suportul pe care îl oferă platforma Meetup pentru întâlniri și înscrieri. Membrii grupului Tabăra de Testare Iași au posibilitatea de a-și rezerva un loc la o întâlnire folosind opțiunea RSVP: Yes. Pe ce au insistat organizatorii a fost, în schimb, posibilitatea de a modifica răspunsul privind participarea în RSVP: No atunci când știm că nu mai putem ajunge la eveniment. Pe lângă faptul că este fair play să anunțăm astfel de situații, în cazul unei întâlniri cu număr limitat de participanți, acestă acțiune în Meetup oferă automat locul eliberat primei persoane din lista de așteptare.
Meetup mai asigură suport pentru transmiterea feedbackului după o întâlnire, pentru upload de fișiere și crearea de chestionare. RSVP-ul are o opțiune interesantă, +1, prin care putem rezerva un loc în numele popriu pentru un prieten care nu are cont pe Meetup… So, bring a friend!
Call for speakers
Din ultima parte a discuției ne-am convins ca demersul de la Iași are șanse să își atingă obiectivele; afirmăm asta pentru că aproape fiecare participant a numit cel puțin o tematică sau un subiect de discuție, semn că nu am duce lipsă de topicuri mult timp de acum înainte. Urmărind atât răspunsurile live cât și pe cele din chestioanare, nu reiese o temă dominantă, întâlnind propuneri variate: de la JMeter și Selenium la estimări, metrici și riscuri, de la automation, mobile sau desktop applications testing până la traiectoria profesională.
Însă, interesul pe care l-am stârnit și suportul existent pentru logistica evenimentelor nu garantează continuitatea evenimentelor TdT la Iași. O facilitează, dar nu o implică.
Probabil de la această idee a pornit unul dintre participanți atunci când a punctat cât de important este să depășim orice factor inhibator și mai ales să eliminăm prejudecata potrivit căreia trebuie să fii expert în testare (ce-o fi însemnând acest titlu…) pentru a coordona o discuție.
Deci, vă invităm să vă gândiți la o experiență proprie de testare. Am putea învăța și noi din ea? Dacă da, următorul pas este să apăsați butonul Contact din grupul nostru și veți avea o întâlnire cu facilitatorii grupului. Nu uitați, titulatura de content owner vă dă libertate deplină în ceea ce privește conținutul (de la stabilirea obiectivelor și alegerea subiectului până la alegera formatului și a orei de întâlnire) rolul nostru fiind de sprijin în organizare.
Așadar, vă așteptăm la Tabăra de Testare Iași!
P.S. Informații și fotografii de la evenimentele Tabăra de Testare sunt disponibile pe blog, Facebook și Twitter.
Salut Simina,
Vreau sa va felicit pentru acest prim eveniment. Atat eu cat si Oana ne-am simtit foarte bine si am invatat lucruri pe care vom incerca sa le folosim si noi in Cluj.
In legatura cu moderarea, cred ca pe langa sistemul cu cardurile colorate (cu timpul veti vedea daca functioneaza OK pentru voi sau nu) veti avea nevoie si de cineva care sa faca facilitarea. De exemplu eu nu cred ca mie mi-a iesit foarte bine de tura asta :), deci poate /simpla/ schimbare a facilitatorului ar fi suficienta pentru a imbunatati procesul :).
Alex
Multumim pentru sprijinul acordat in organizare si pentru participare.
In privinta interventiilor, o sa urmarim sa le moderam cat mai bine, astfel incat sa poata fi gestionate usor de facilitator si sa evitam sa mai apara situatii precum cele de care ziceam mai sus.
Tinem cont de feedback si sfaturi si demaram pregatirile pentru a doua intalnire, una pe o tema delicioasa: Web Application *Security* Testing.
Va asteptam!