Avem nevoie de susținerea ta pentru Tabăra de Toamnă!

Ce este Tabăra de Toamnă?

Pentru că suntem Tabăra de Testare, o dată pe an ne întâlnim la munte, într-o tabără pentru testeri, cu sesiuni practice și multa interacțiune și schimb de experiență. Această tabără este cunoscută sub numele de Tabăra de Toamnă și cele mai recente ediții au ținut de joi seara până dumincă. În 3 zile avem programate ateliere, în special sesiuni practice, în care participanții sunt implicați și au posibilitatea să experimenteze și să exerseze ei înșiși, precum și să interacționeze cu ceilalti participanți. Puteți citi despre viziunea și evoluția acestui eveniment aici. Iar despre cum a fost la edițiile precedente îți poți face o idee de pe paginile dedicate fiecărui eveniment.

Avem nevoie de susținerea ta pentru Tabăra de Toamnă!  

Două dintre obiectivele importante ale Taberei de Toamnă sunt:

  • să oferim un cadru pentru dezvoltarea abilităților testerilor
  • să oferim un cadru pentru dezvoltarea unui grup de prezentatori (noi îi numim content owners) care sa poată pregăti și susține ateliere la nivel național și internațional

Pentru a realiza aceste 2 obiective foarte importante pentru noi, avem nevoie de sustinerea ta!

Cum poți susține Tabăra?

Poti alege unul din cele doua pachete:

  1. Pachetul de Susținător al Comunității de Testare, în valoare de 4500 RON. Acesta presupune că:
  • vei putea trimite în Tabăra de Toamnă 4 testeri pasionați din compania ta
  • vei primi recunoaștere publică pentru ajutor în social media (Facebook, Twitter, Meetup)
  • vom menționa compania pe posterul evenimentului ca Susținător al Comunității de Testare

 

  1. Pachetul de Susținător al Taberei de Toamnă, în valoare de 2250 RON. Acesta presupune că:
  • vei putea trimite în Tabăra de Toamnă 2 testeri pasionați din compania ta
  • vei primi recunoaștere publică pentru ajutor în social media (Facebook, Twitter, Meetup)
  • vom menționa compania pe afis ca Susținător al Taberei de Toamnă.

Toți banii primiți vor fi folosiți pentru a acoperi costul de participare pentru content owner-i, precum și alte costuri generate de organizarea acestui eveniment.

Așadar, sprijinul tău va fi pentru dezvoltarea comunității de testare, pentru promovarea învățării continue în rândul testerilor și a unei culturi de profesionalism în acest domeniu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

sixteen + 3 =