Tabara de Testare Timisoara #4 – Post factum

“Tool-uri de testare: Selenium 2”

                Selenium. In jurul acestui subiect a levitat intalnirea de TdT de data trecuta. Ca sa fiu mai specifica, tema exacta a fost “Tool-uri de testare: Selenium 2”. Mie personal mi s-a parut unul dintre cele mai interesante teme de pana acum, iar discutiile care au avut loc in timpul si dupa prezentare, extrem de captivante si pline de informatii folositoare.

                Trebuie neaparat sa ii multumim lui Kuki, pentru prezentarea foarte buna in care ne-a aratat cum foloseste el Selenium pentru proiectul la care lucreaza, cum a integrat acest tool impreuna cu altele pentru a-si crea un mediu cat mai automatizat si din care poate sa interpreteze cu usurinta  rezultatele testelor sale. Am beneficiat si de un mic workshop, deoarece Kuki ne-a aratat, folosind Selenium IDE, cum scrii usor un test automat pentru o pagina web. Practic am facut o calatorie fascinanta de la simplitatea inregistrarii unui test cu Selenium, pana la partea mai complexa, in care testele devin pur cod Java(sau alt limbaj de programare). Kuki, iti multumim, esti o dictionar viu, dupa cum spunea cineva de la intalnire.

                De aceasta data am avut si un invitat mai special, si anume QA Manager-ul de la firma unde lucrez in prezent, care a venit tocmai din Salt Lake City, Utah, USA si care, la randul lui, a fost foarte incantat de ceea ce a vazut si a ascultat. Tin sa multumesc pe aceasta cale tuturor pentru amabilitatea de care au dat dovada cand i-am rugat sa tinem intalnirea in limba engleza. Chiar suntem un grup pe cinste si imi face o deosebita placere sa fac parte din el.

                Cum va spuneam mai sus, discutiile in urma prezentarii au fost foarte productive. Intrebari de genul: “Care sunt diferentele dintre Selenium 1 si Selenium 2”, “Pentru ce limbaje de progamare se pliaza acest tool” si raspunsurile aferente au fost numai bune de notat si memorat.

                In urma acestui meetup am plecat cu informatii noi si cu zambetul pe buze, ceea ce ma face sa cred ca TdT si-a atins scopul si de data aceasta.

                La cat mai  multe intalniri la fel de productive si cu oameni la fel de minunati sa avem!

                                                                                                                                                                                de Oana Radomir

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 × 1 =